De 17 beri

În amurgul zile mele de naștere mă trezesc fugită de acasă, de toate problemele care sunt la un pas de indiferență și de tonul matern de necontrolat, de plângeri de singurătate pe un fundal de muzică care are vaga intenție să-mi elimine starea de neplăcere familială acută. În plin apus de soare, când toată lumea iese pe stradă și se îndreaptă spre un singur punct de plecare, eu fac grăbită cu mâna mamei mele, în timp ce ea încearcă să adune funia ruptă din urma mea. Nu am decât o rochiță pe care vântul o poartă în văzduh și o geantă. Dar eu nu mă uit în urmă, ci urc grăbită în autobuz, așezându-mă pe partea dreaptă, cea în care Soarele strălucește mai mult. Întotdeauna mi-a plăcut să stau cu patru sau cinci rânduri mai în spate, pe scaunele roșii și catifelate. În raze puternice de soare desfac fermoarul genții și scot din el o cămașă albă imaculată pe care mi-o întind pe corp și-mi trag blugii până-n talie, suflecându-i marginile de jos până la maleole, iar în picioare îmi potrivesc niște balerini crem. În mișcările autobuzului mă balansez în timp ce mă chinuiam să-mi fardez un strop de rebeliune și să-mi lucesc buzele mușcând-o pe cea de jos. În final, îmi ascund părul ciocolatiu sub o pălărie neagră, o cutie de noi amintiri și îmi pun ochelarii care îmi acoperă jumătate din ambii obraji. Un soare mai arzător de libertate ca acesta a existat o singură dată pentru mine. Atât de crispată mi s-a părut constrângerea minoră, încât am lăsat o geantă neimportantă în trecut, coborând mai apoi în jungla de multiculturalism. Pentru mine nimic nu e nou, decât mai mult stres și în același timp, mai multă distracție, mai multă cultură și mai puțină dragoste.

When your lover has gone

Când tu erai într-o mașină albastră decojită de vopsea și mergeai pe un drum drept, numărând stâlpii de electricitate dezgoliți într-un lan de grâu, eu stăteam într-un fotoliu cufundat în întunericul care se prelingea în paharul meu cu vin roșu. Dacă stau să mă gândesc, picăturile de ploaie care loveau geamul mă învățau cum să-mi fie într-adevăr dor de tine. Dar tu fugeai spre Vest, luând soarele după tine și scoteai fără un pic de atenție capul pe geam. Țipai în ecou de libertate, ascultând acei greieri care făceau un zgomot infernal la apusul soarelui de vară și aveai lumini portocalii pe piele.
Cred că acesta este singurul moment în viață în care o înțeleg pe Stacey Kent cântând când dragostea ta a trecut. Știu că ție-ți place. Eu m-am încăpățânat și nu am vrut să-i înțeleg versurile care se potrivesc fiecărui moment oferit mie. Amintirile încetinesc și lumina lunii moare inefabil. Și totuși, să știu că vin zorii zilei și eu nu aș putea să te mai simt lângă mine... e ca și cum soarele nu ar avea motiv să apară.
De când te știu, mereu te-ai ascuns de mine, până când ai încetat să-ți pierzi zilele gândindu-te la cum să-mi ieși înainte, așa că te-ai expus în brațele mele. Deși m-ai pus să alerg după tine, tot tu ai recunoscut că eu ți-am dat lumea peste cap. Dar ai devenit atât de ideală pentru mine ! Mâinile mele și-au pierdut antrenamentul de a deveni o curea un jurul taliei tale. Niciodată nu am primit de la tine vreun cadou care să-mi marcheze starea de prăbușire, decât acela când am aflat că tu ai luat zâmbind calea Soarelui spre Vest și ai lăsat oamenii ploii să sufere.
De m-ai fi luat cu tine, să fi trecut amândoi...