Ultim ceas de vară

Dac-ar fi să mor... să mor vara, de bătrânețe,

în ultimul minut spre miezul nopții.

Să murim împreună,

iar la fix, briza umedă a toamnei, a uscatului, a morții

să ne împrăștie țărâna peste tot,

Dar... Vară !

lasă-mi ca amintire cerul nopții înstelat din fiecare seară.

Lasă-mi și briza ușoară de seară

și apusul tău limpede

care se extinde din suflet în trupul meu.

Lasă-mi-te mie,

Verde smarald și Albastru senin !

În ultimul minut spre miezul nopții

încep să plâng

și să simt pentru ultima dată marea...

pe obrazul meu.

Un minut...

Un minut mai este și...

VARĂ ! Te-ai dus...

Aș vrea...

Briza mării mă ucide

și mă lasă să mor sub stele.

Aș vrea să mai văd,

pentru ultima dată acea barcă în care eram noi doi

și care plutea pe apa cu stelele ondulate.

Să văd luna precum singurul felinar

de pe cerul negru

și să te ating cu vorbe dulci.

Aș vrea să mor pe malul mării,

cel dulce și infinit.

Aș vrea... să mori cu mine,

să fim îngropați pe jumătate în apă

și să ne ținem de mână.

Aș vrea să mor pe malul mării

scriind despre noi pe-o piatră.

A, și de mare.

Aș vrea... dar aș vrea să mor scufundată

printre crengile de corali

și aș mai vrea să văd

cum la suprafață îți întinzi mâna...

după mine,

dar aș vrea să mor doar la sau în mare.

Aș mai vrea...

Nimeni

Îmi voi forma un alt chip

fiindcă ei m-au trădat.

Mi-au vândut sufletul pentru siguranța lor.

M-au ignorat

și mi-au tocat ultima petală din floarea vieții mele.

Îi privesc cu proprii mei ochi

departe de ce s-a întamplat între noi,

iar lumina lor slabă din jur

îmi arată calea spre Infern.

Lacrimile de cristal se transformă în lacrimi de foc

ce atârnă de bărbia mea.

Ei îmi topesc sufletul de amărăciune.

Credeau că răul e bine, dar binele e rău.

Credeau că a trăi înseamnă a muri,

dar a muri înseamnă a trăi.

Ei nu credeau în mine,

dar totuși... credeau.