6 octombrie

Chiar ieri mi-am dat seama cum sunt cei din jurul meu. E ca și cum tu ești pus în centrul unui cerc de oameni, care se holbează insistent la tine, în mod disprețuitor. Mă gândesc mereu dacă așa voi fi privită în continuare, dacă așa îmi este scris de la Dumnezeu. Acest sentiment îl poate avea oricine, chiar și cei mai prețuiți dintre prietenii mei se refugiază uneori gândindu-se automat la asta și poate în acel cerc de oameni care se holbează mă aflu și eu. Poate oricât de bine i-ar fi unei persoane, are totuși un moment de singurătate în viață, fulgerându-i prin minte cercul de priviri disprețuitoare.

That's ma' kid

Ultim ceas de vară

Dac-ar fi să mor... să mor vara, de bătrânețe,

în ultimul minut spre miezul nopții.

Să murim împreună,

iar la fix, briza umedă a toamnei, a uscatului, a morții

să ne împrăștie țărâna peste tot,

Dar... Vară !

lasă-mi ca amintire cerul nopții înstelat din fiecare seară.

Lasă-mi și briza ușoară de seară

și apusul tău limpede

care se extinde din suflet în trupul meu.

Lasă-mi-te mie,

Verde smarald și Albastru senin !

În ultimul minut spre miezul nopții

încep să plâng

și să simt pentru ultima dată marea...

pe obrazul meu.

Un minut...

Un minut mai este și...

VARĂ ! Te-ai dus...

Aș vrea...

Briza mării mă ucide

și mă lasă să mor sub stele.

Aș vrea să mai văd,

pentru ultima dată acea barcă în care eram noi doi

și care plutea pe apa cu stelele ondulate.

Să văd luna precum singurul felinar

de pe cerul negru

și să te ating cu vorbe dulci.

Aș vrea să mor pe malul mării,

cel dulce și infinit.

Aș vrea... să mori cu mine,

să fim îngropați pe jumătate în apă

și să ne ținem de mână.

Aș vrea să mor pe malul mării

scriind despre noi pe-o piatră.

A, și de mare.

Aș vrea... dar aș vrea să mor scufundată

printre crengile de corali

și aș mai vrea să văd

cum la suprafață îți întinzi mâna...

după mine,

dar aș vrea să mor doar la sau în mare.

Aș mai vrea...

Nimeni

Îmi voi forma un alt chip

fiindcă ei m-au trădat.

Mi-au vândut sufletul pentru siguranța lor.

M-au ignorat

și mi-au tocat ultima petală din floarea vieții mele.

Îi privesc cu proprii mei ochi

departe de ce s-a întamplat între noi,

iar lumina lor slabă din jur

îmi arată calea spre Infern.

Lacrimile de cristal se transformă în lacrimi de foc

ce atârnă de bărbia mea.

Ei îmi topesc sufletul de amărăciune.

Credeau că răul e bine, dar binele e rău.

Credeau că a trăi înseamnă a muri,

dar a muri înseamnă a trăi.

Ei nu credeau în mine,

dar totuși... credeau.

Ceahlău

Acele două zile pe Ceahlău au fost scurte și pline. Foarte, foarte pline. Mi-a plăcut să le trăiesc... a fost intens. Aș scrie tot, tot, dar aș fi prea obiectivă. Prefer să vorbesc abstract decât să dau informații exacte.

Nu aș vrea ca excursia să se fi terminat. Aș vrea să mai văd apusul din spatele cabanei, să mă simt la înălțime, să-mi îndeplinesc visul de a zbura; pur și simplu stăteam deasupra norilor. Nopțile ne furișam în camera băieților și stăteam pe balcon, uitându-ne la stele. Luminile orașului ne furau ochii.

Niciodată nu aș fi văzut un cer atât de senin și de încărcat cu stele, pentru că noi trăim sub ultimul strat de nori. În ultima noapte mi-am aruncat privirea spre stele, îngropându-mi amintirile și implorându-le să le păstreze. Data viitoare eu însămi voi urca până la ele și să mă las în voia vântului, să plutesc printre acele suflete luminoase.

Acel apus de soare a dus cu el după munți un moment extraordinar. Cerul portocaliu, lumina puternică.

De pe dealul din spatele cabanei, din vale se vedea cum trei fete îl aleargă pe prof. Expresia feței sale, lăsându-se prins în valul tinereții pe care-l trăiește în noi; ai zice că e un adolescent zăpăcit alergând printre flori.

Cum pot să uit că am vorbit prima dată engleza cu cineva din altă țară, m-am simțit așa liberă... O femeie cu un copil frumos, blond în brațe, care tânjea după chitara lui Cristi. "She's so beautiful. What's her name?" "In english it means 'freedom'."

Hadesse era din Israel, dintr-un sat lângă Ierusalim.

După ce m-am întors din drumul care ducea spre Piatra Înlăcrimată, am intrat parcă pierdută într-un lan cu flori, încojurat peste tot de munți și văi. Casele se vedeau perfect de pe platou. Mi-am plimbat mâinile printre lungile fire de iarbă și le lăsam să-mi treacă prin degete.

Am dat peste minunile muntelui: Florea-de-Colț și capra neagră.

În două zile nu am reușit să dorm decât doar 4 ore.

În ultima naopte am dat petrecere în cabană. Muzica a curs până în zori, parcă eram niște copii beți. De fapt eram beți. Aerul de munte ne-a îmbătat mințile cu armonie. Vocile noastre, toate împreună, cântam de se clătina acoperișul sub noi.

Era de ajuns doar excursia asta și să-mi dau seama că oamenii ăștia sunt unici știind să se distreze într-o excursie.

"Mai vrem, mai vreeeeeeeeeem !!"

Păpușă gonflabilă; "Păpușă, balon ! Păpușă cu balon."

"Prostituată, pros... curvă !!"

Gaură de covrig, ceaiul de dimineață, pedepse, cafea, masa, povestiri cu nopțile, cabana, muntele, înălțimea !!

Efectul iubirii adolescentine

Doi nebuni se îmbrățișează pe malul nisipos al mării și se sărută pasional, prinzând soarele între buze. El o înclină ușor pe nisipul fierbinte și o protejează în brațele sale catifelate. Ea se pune stăpână pe corpul său și se așează tandru peste trupul lui. Aerul se înăbușește în gurile lor, aburindu-și gâturile. Se încleștau încă sărutându-se.

Soarele îi însoțește. Valurile mării intră printre trupurile aflate în delir. Vântul adie părul fetei, iar pletele sale cad peste pieptul lui. Norii gri se retrag din fața lor, nisipul se netezește mai tare, iar ei sunt întruchipați ai unor îngeri pictați de dragostea lor armonioasă pe nisip.

Încă se ating și se sărută.

Se pierd în zgomotul iubirii adolescentine. Se țin de mână și se îmbrățișează.

Interminabilul lor amor se pierde in nisipul purtat de vânt. Se îngroapă în apă și încă nu-și pierde efectul. Nici picăturile de apă nu se desprind de pe pulpele lor. Nici furtuna nu mai îndrăznește să stingă soarele. Nici nisipul nu îi mai părăsește... Fiindcă ei se iubesc.

Disperare

De pe drumuri eu te strâng;

Sufletu-n mine bate

Și inima ce mi-o frângi

De călătorii însetate.

Unde ești să te iubesc ?

Mă storc de dor si de toate !

Pe nori vreau să-ți scrijelesc

Numele in plină noapte.

Dar, dincolo de noi doi

Și dincolo de muzica surdă

Ce-o purtăm între noi...

Nimeni n-o să ne-o audă.

Te-am zărit în depărtare

Printre razele lunii

Pe-o stradă cu felinare

Tainic, ferit de ochii lumii.

Atunci, în genunchi, pe spini am căzut,

Tu ai dispărut pe vecie.

N-am mai rămas cu nimic

Decât c-o armonie...

 14 iunie 2011, pentru C.I.

African dream

Gandurile mele atunci mi-au fost inecate in superba imagine a orasului A. de pe continentul Africii. A. mi-a marcat o parte a sensibilitatii mele. Doar ca nu exista. Exista de fapt la poalele unor munti; niste munti ai mintii mele.
M-am dus pe un deal undeva mai departe, iar de acolo s-a vazut tot orasul sub dominatia apusului. Timp de cateva secunde am crezut ca inima imi pompa in vene numai cu raze de bucurie.
Fiind doar un vizitator in A. am pierdut, drumul de intoarcere, asa ca am gasit o ulita care ducea la vale, pe malul pietros al unei ape. La malul apei portocalii am vazut niste siluete negre, structurate tipic africare in efectul cafeniu de seara peste care amurgul a pus stapanire. Erau niste baieti care aduceau o barca la mal. Ei au plecat inainte sa cobor in vale, aproape fermecata de monocromia si constrastele naturii. M-am pus in barca fara sa stiu ca este al acelor baieti. Mi-am dat tricoul jos si am ramas doar in sutienul de baie, iar cand sa apuc vaslele niste cuvinte ciudate au sarit asupra mea.
"This is your boat ? I'm sorry", spuneam celor doi care veneau spre mine in timp ce eu ma grabeam sa ies din barca. Ei nu m-au inteles asa ca nu m-au bagat in seama. "Can you help me, please, to find the way back in the A. town ?" Nici acum nu m-au inteles, asa ca am incercat sa le explic gesticuland. Au aprobat din cap, iar unul dintre ei mi-a intins o vasla si mi-a dat voie sa intru in barca. Mi-a aratat drumul care ducea spre oras.
Am intrat in apa si mi-am udat fusta alba cu dantela si plutea la suprafata ca un balon cu aer cald. Am intrat in barca si am pornit singura in pragul noptii spre imaginea artistica a soarelui jumatate ascuns dupa nori, cautand drumul spre oras.

Charlie Chaplin's

„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”

Dragă tu,

Da, tu ! Tu, suflet închis, inimă tainică și rece,
tu m-ai părăsit.
Tu mi-ai forțat ochii să plângă.
Tu mi-ai forțat gura să strige că te urăsc.
M-ai uitat într-o cameră invizibilă.
Uneori îmi lipeam fruntea de singura fereastră a camerei și la TINE mă gândeam,
dar nu vedeam decât lumea în alb și negru.
Speram ca tu să sari din umbră să mă eliberezi și...
totul era normal...
Dar, de ce, tu, suflet închis, inimă tainică și rece,
de ce ?...

Dead apple

Happy B-day !

Today, my blog has an year since I made it. Cheers ^^.

Dragoste de toamnă

Cu un val de emoție putând pe față, ea apăruse de sub clădirile vechi ale Brașovului. Se îndrepta spre omătul de porumbei care înghițeau firmituri aruncate de oameni. În contact cu o briză ușoară de toamnă, ea își balansă părul în dreapta și în stânga astfel să se așeze în valuri pe umeri.
Frunzele care se rupeau și de pe ultima creangă a copacilor cădeau într-un dans pe părul ei moale și roșcat. Omătul de porumbei se degajă zgomotos în văzduh când ea, Ioana, trecuse printre ei. Se oprea la o cafenea unde își putea savura o cafea în timp ce citea scrisoarea de la un vechi prieten. " Mai ții minte când ne scășldam în lanul de grâu în mijlocul adolescenței ?" Brusc ea încrețise hârtia și o strânse la piept privind nostalgic în gol în timp ce sorbea din ceașcă.
Se înserase. Felinarele de la marginile șoselei erau deja aprinse. Ioana dorea să ajungă cât mai repede acasă ca să-și poată telefona vechiul prieten și alerga până pe strada Sforii unde locuia; pe chipul ei se citea fericirea și ochii îi erau umpluți de nostalgie, dar... la un moment dat când ajunge într-un loc pustiit din acel oraș istoric își aminti brusc că nimic nu-l poate contacta pe vechiul prieten, Matei. Hârtia din mâna ei era doar o pagină îngălbenită dintr-o poveste care o primise în liceu, acum trei ani de la el, fiind o piesă de puzzle perfctă pentru a-și aminti vremurile petrecute amândoi. Expresia feței era de o supărare nedescrisă. Cu o ultimă privire înapoi, în lacrimi, ea intrase în casă. Găsi pe masă un buchet de flori. Sub balconul Ioanei zăcea un tânăr cu o chitară în mână descriind subiectiv legenda străzii Sforii. "Se spune că familiile unor doi îndrăgostiți erau rivale, însă ei se iubeau astfel încât și-au dorit să fie mult mai aproape unul de celălat (făcuse o pauză cântând la chitară), așa că le-au spus părinților să-și mărească camera putând trece prin geam unul la celălalt." Ioana nu mai stătea pe gânduri. Coborâse în grabă scările și-l îmbrățișase pe Matei într-o umbră care bântuie și acum sub balconul fetei.

Gorea Julia
Vicu Mihnea 8 AP.