Komplemenær

Petale cafenii

Nopțile cafenii și
crengile negre înzăpezite
îmi scutură fulgi pe obraji.
Petale ascuțite de gheațăcad și mi se topesc în ochi.
Umezeala lor îmi ondulează firul de păr
și-mi ninge pe gene, îndemnându-mă
să privesc în sus și
zăresc ochii tăi inmuguriți pe crengile moarte
ale copacului.
Tu mă sorbi din priviri,
iar eu-ți dau voie.
Orgoliul nu mă lasă să ți-i ating,
nu pot urca spre tine,
așa că îi mângâi prin aer,
pretinzând că sunt acolo.
Dar cum ninge la lumina galbenă a felinarului,
spui că plouă cu firmituri de pâine
din care ciugulesc vrăbiile cu aripi îmbătrânite.
Ah, noapte cafenie,
ce te pierzi în ceață,
mă las pradă atmosferei tale tainice
și decolorează-mă în răsărit.