Charlie Chaplin's

„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”

Dragă tu,

Da, tu ! Tu, suflet închis, inimă tainică și rece,
tu m-ai părăsit.
Tu mi-ai forțat ochii să plângă.
Tu mi-ai forțat gura să strige că te urăsc.
M-ai uitat într-o cameră invizibilă.
Uneori îmi lipeam fruntea de singura fereastră a camerei și la TINE mă gândeam,
dar nu vedeam decât lumea în alb și negru.
Speram ca tu să sari din umbră să mă eliberezi și...
totul era normal...
Dar, de ce, tu, suflet închis, inimă tainică și rece,
de ce ?...