Sunt singurul spectator dintr-un amfiteatru.
Actorii își joacă rolurile absenți.
Îi privesc orbită prin gânduri,
concentrată,
deși nu-mi captaseră atenția.
Îmi ridic mâna și mă uit la ea
în timp ce-mi roteam inelul de pe degetul mijlociu.
Îmi înalț degetele în aer
și le aliniez asemeni unor dansatoare de cabaret.
Undeva, deasupra mea, șade o umbră,
în lumina reflectoarelor.
Mă privește.
Îi simt mâna încolăcind-o pe a mea.
Încerc s-o prind, dar simt că trec prin ea
și dintr-o dată se dizolvă.
Îmi arunc privirea în spate, speriată,
iar în ultimul rând se ivesc trei degete
luându-și forma dansatoarelor de cabaret,
imitându-mi mișcarea.
Mă întorc și-mi descopăr gâtul.
Mâna mi-o așez de spătarul scaunului alăturat...
Și simt gustul unor umbre dulci,
absente.
Acum este aici.
Îl simt cum îmi dă părul după ureche
și-și ancorează buzele ca niște săgeți peste pielea subțire a gâtului meu.
Inspir
și nu mai reușesc să elimin aerul.
Își coboară degetul arătăror ca un șnur
peste pieptul meu,
și-mi apăsă sternul cu palma,
astfel încât aerul se eliberează dintr-o suflare.
Dar deschid ochii !
exact când piesa a luat sfârșit.
Am turnat aplauze pe bandă rulantă,
care băteau într-un ecou în sală.
Înainte să plec
M-am uitat în spate,
iar umbra mâinii sale
s-a decolorat în palma mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu