African dream

Gandurile mele atunci mi-au fost inecate in superba imagine a orasului A. de pe continentul Africii. A. mi-a marcat o parte a sensibilitatii mele. Doar ca nu exista. Exista de fapt la poalele unor munti; niste munti ai mintii mele.
M-am dus pe un deal undeva mai departe, iar de acolo s-a vazut tot orasul sub dominatia apusului. Timp de cateva secunde am crezut ca inima imi pompa in vene numai cu raze de bucurie.
Fiind doar un vizitator in A. am pierdut, drumul de intoarcere, asa ca am gasit o ulita care ducea la vale, pe malul pietros al unei ape. La malul apei portocalii am vazut niste siluete negre, structurate tipic africare in efectul cafeniu de seara peste care amurgul a pus stapanire. Erau niste baieti care aduceau o barca la mal. Ei au plecat inainte sa cobor in vale, aproape fermecata de monocromia si constrastele naturii. M-am pus in barca fara sa stiu ca este al acelor baieti. Mi-am dat tricoul jos si am ramas doar in sutienul de baie, iar cand sa apuc vaslele niste cuvinte ciudate au sarit asupra mea.
"This is your boat ? I'm sorry", spuneam celor doi care veneau spre mine in timp ce eu ma grabeam sa ies din barca. Ei nu m-au inteles asa ca nu m-au bagat in seama. "Can you help me, please, to find the way back in the A. town ?" Nici acum nu m-au inteles, asa ca am incercat sa le explic gesticuland. Au aprobat din cap, iar unul dintre ei mi-a intins o vasla si mi-a dat voie sa intru in barca. Mi-a aratat drumul care ducea spre oras.
Am intrat in apa si mi-am udat fusta alba cu dantela si plutea la suprafata ca un balon cu aer cald. Am intrat in barca si am pornit singura in pragul noptii spre imaginea artistica a soarelui jumatate ascuns dupa nori, cautand drumul spre oras.

Charlie Chaplin's

„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun niște pantaloni lăbărțați, pantofi mari, un baston și un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aștepta să fiu mai bătrân și am adăugat o mustață mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puțin, fără să îmi ascundă expresia. Nu știam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele și machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”

Dragă tu,

Da, tu ! Tu, suflet închis, inimă tainică și rece,
tu m-ai părăsit.
Tu mi-ai forțat ochii să plângă.
Tu mi-ai forțat gura să strige că te urăsc.
M-ai uitat într-o cameră invizibilă.
Uneori îmi lipeam fruntea de singura fereastră a camerei și la TINE mă gândeam,
dar nu vedeam decât lumea în alb și negru.
Speram ca tu să sari din umbră să mă eliberezi și...
totul era normal...
Dar, de ce, tu, suflet închis, inimă tainică și rece,
de ce ?...

Dead apple

Happy B-day !

Today, my blog has an year since I made it. Cheers ^^.

Dragoste de toamnă

Cu un val de emoție putând pe față, ea apăruse de sub clădirile vechi ale Brașovului. Se îndrepta spre omătul de porumbei care înghițeau firmituri aruncate de oameni. În contact cu o briză ușoară de toamnă, ea își balansă părul în dreapta și în stânga astfel să se așeze în valuri pe umeri.
Frunzele care se rupeau și de pe ultima creangă a copacilor cădeau într-un dans pe părul ei moale și roșcat. Omătul de porumbei se degajă zgomotos în văzduh când ea, Ioana, trecuse printre ei. Se oprea la o cafenea unde își putea savura o cafea în timp ce citea scrisoarea de la un vechi prieten. " Mai ții minte când ne scășldam în lanul de grâu în mijlocul adolescenței ?" Brusc ea încrețise hârtia și o strânse la piept privind nostalgic în gol în timp ce sorbea din ceașcă.
Se înserase. Felinarele de la marginile șoselei erau deja aprinse. Ioana dorea să ajungă cât mai repede acasă ca să-și poată telefona vechiul prieten și alerga până pe strada Sforii unde locuia; pe chipul ei se citea fericirea și ochii îi erau umpluți de nostalgie, dar... la un moment dat când ajunge într-un loc pustiit din acel oraș istoric își aminti brusc că nimic nu-l poate contacta pe vechiul prieten, Matei. Hârtia din mâna ei era doar o pagină îngălbenită dintr-o poveste care o primise în liceu, acum trei ani de la el, fiind o piesă de puzzle perfctă pentru a-și aminti vremurile petrecute amândoi. Expresia feței era de o supărare nedescrisă. Cu o ultimă privire înapoi, în lacrimi, ea intrase în casă. Găsi pe masă un buchet de flori. Sub balconul Ioanei zăcea un tânăr cu o chitară în mână descriind subiectiv legenda străzii Sforii. "Se spune că familiile unor doi îndrăgostiți erau rivale, însă ei se iubeau astfel încât și-au dorit să fie mult mai aproape unul de celălat (făcuse o pauză cântând la chitară), așa că le-au spus părinților să-și mărească camera putând trece prin geam unul la celălalt." Ioana nu mai stătea pe gânduri. Coborâse în grabă scările și-l îmbrățișase pe Matei într-o umbră care bântuie și acum sub balconul fetei.

Gorea Julia
Vicu Mihnea 8 AP.

Durere

Ochii mi se umezesc,
Puterile mă părăsesc
Privind soarele amenințător
Printre crengi...
Și simt că mor.
Cerul înnorat mă-nfioară
Și termur ca o ramură,
Frigul mă umple de dor
Și iar simt că mor.
Leșin printre frunze
Și aștept să plece toamna;
E liniște si pace,
Acum îmi dau seama.