Din vis în vis
În mine simt agonia unui cer negru înstelat, în timp ce tu mă cauți râzând printre căpițe de fân, pe pământul luminat de Soare. Din spatele nostru răsare luna care atinge delicat solul și transformă imediat atmosfera într-una maronie, post-apocaliptică. Te iau de mână și te trag după mine, dar tu te lași cu toată greutatea pe loc. Zâmbești în timp ce eu mă chinui să te mișc, dar până la urmă ai realizat că acest lucru copilăresc devine patetic și îmi impun să mă opresc.
Chiar dacă în realitate te îmbrățișam de durere, chipurile noastre din apă începeau să fugă fericite spre apogeu. "Dacă vrei să fii alături de mine, vino să urcăm muntele până la releu", ți-am zis. Versanții păreau doar văi prin care vântul trece prin iarba înaltă și uscată.
Releul se răsturnase peste niște case, dar noi continuasem să escaladăm fiecare fier, fără să pierdem șirul. Eu ajunsesem prima. Te așteptam. Când mă uitam in sus, încercând să te găsesc printre schele, din cer apar picături de sânge în loc de ploaie. Simt pe obrazul meu cum acestea strigau după fericire.
Cu cât mergeam pe stradă, imaginea s-a întors la nouăzeci de grade, dar de fapt noi urcam un deal drept. În vârf era înnorat și rece. Acolo era un soldat care se închinase în fața unui schelet fermier, ieșind dintr-un atelier de instrumente mecanice. Soldatul își terminase treaba, se ridicase în picioare punându-și chipiul pe cap și pornise spre Apusul crăpat printre nori.
L-am urmat, iar când am dat peste priveliștea urbană și cafenie a orașului african A, am vrut să prindem Soarele aproape adormit între buzele noastre, dar tu te-ai retras și ai plecat în vale. Când m-am lăsat în genunchi, cu ochii în pământ, nu-mi doream decât să privesc în trecut și să-mi prevestec greșelile mele de copilă. La malul lacului portocaliu, am sărit în spatele tău și ne-am avântat amândoi în apă. M-ai înjurat, pentru că nu știai că eram eu, nici nu te așteptaseși la așa ceva, de fapt, dar ai văzut inocența din mine și apoi ai început să mă iubești. Siluetele africane din fața Soarelui aproape apus ne erau cunoscute din documentarele pe care obișnuiam să le privim la televizor, șoptindu-mi la ureche că acolo vom călători când vei strânge mai mulți bani.
Cu cât mergeam pe stradă, imaginea s-a întors la nouăzeci de grade, dar de fapt noi urcam un deal drept. În vârf era înnorat și rece. Acolo era un soldat care se închinase în fața unui schelet fermier, ieșind dintr-un atelier de instrumente mecanice. Soldatul își terminase treaba, se ridicase în picioare punându-și chipiul pe cap și pornise spre Apusul crăpat printre nori.
L-am urmat, iar când am dat peste priveliștea urbană și cafenie a orașului african A, am vrut să prindem Soarele aproape adormit între buzele noastre, dar tu te-ai retras și ai plecat în vale. Când m-am lăsat în genunchi, cu ochii în pământ, nu-mi doream decât să privesc în trecut și să-mi prevestec greșelile mele de copilă. La malul lacului portocaliu, am sărit în spatele tău și ne-am avântat amândoi în apă. M-ai înjurat, pentru că nu știai că eram eu, nici nu te așteptaseși la așa ceva, de fapt, dar ai văzut inocența din mine și apoi ai început să mă iubești. Siluetele africane din fața Soarelui aproape apus ne erau cunoscute din documentarele pe care obișnuiam să le privim la televizor, șoptindu-mi la ureche că acolo vom călători când vei strânge mai mulți bani.
Te-ai îndepărtat și m-ai lăsat singură într-o metropolă, stând pe o bancă, plecând de lângă mine și spunându-mi: "Tu vei sta aici, că eu am să vin imediat" , dar m-ai mințit. Am încercat să te caut și să te aduc înapoi, să echilibrăm totul pentru că mi-ai sucit și cel mai mic gând din creierul meu, încât văd totul în alb și negru, doar tu fiind singura pată de culoare.
Încă căutându-te, am escaladat singură o stâncă, iar în vârf, plină de praf și pământ, am stigat în lacrimi: "Cu ce am greșit ?" Dar de fapt tu doar te-ai trezit dimineață și te-ai dus, pentru totdeauna, fără să anunți, părăsindu-mă în realitate exact așa cum ai făcut în vis.
Subit...
